Zăcăminte de afiliaţie endogenă
(Curs 4)
Tipologia
Zăcămintele de origine endogenă (hipogenă sau magmatică) se formează în urma interacţiunilor energetice interne ale pământului care conduc în anumite situaţii la formarea magmelor în condiţii crustale şi subcrustale. Magmele controlează acumularea şi localizarea asociaţiilor metalifere.
Zăcămintele lichid-magmatice se formează în timpul consolidării topiturilor magmatice ce conţin o fracţiune metaliferă ce poate genera zăcăminte fie prin imiscibilitate (licuaţie), prin segregare în faza timpurie de cristalizare (protomagmatică) sau acumulare tardimagmatică (histeromagmatică). Temperaturile definitorii stadiului lichid magmatic depăşesc 7000C.
La temperaturi mai scăzute, de 500-6000C se formează zăcămintele pegmatitice care reprezintă solidificarea in situ a magmelor ca şi „stoarcerea" în rocile înconjurătoare a topiturilor magmatice reziduale sau a magmelor remanente, ambele bogate în volatile.
Fluidele subsecvente fazei pegmatitice, cu temperaturi de 300-5000C conduc la apariţia unor zăcăminte asociate zonelor apicale ale intruziunilor magmatice, respectiv zăcăminte asociate skarnelor, de tip greisen, sau porphyry copper.
Pe măsură ce fluidele se îndepărtează de intruziunea generatoare devin soluţii apoase cu temperaturi din ce în ce mai scăzute, de ordinul 100-3000C. Din astfel de soluţii se depun spre suprafaţă pe fracturi sau alte structuri de discontinuitate (contacte etc.) diverse metale, conducând la formarea zăcămintelor filoniene (hipo-, mezo- şi epitermale), în funcţie de scăderea temperaturii.
Adâncimea de formare
Adâncimea de formare a zăcămintelor endogene variază de la nivelul ultraabisal (peste 15km adâncime), la nivelul abisal (10-15km la 3km), hipoabisal sau hipabisic (1,5-3km) şi cel vulcanic-subvulcanic (maxim 1,5km). Nivelul ultraabisal poate conduce sporadic la generarea unor acumulări de regulă nemetalifere, ultrametamorfozate. Nivelului abisic îi corespund zăcămintele lichid-magmatice şi pegmatitice, precum şi unele zăcăminte asociate skarnelor, greisenelor, în timp ce majoritatea concentraţiilor metalifere au afinităţi în special pentru nivelul hipabisic la cel subvulcanic/superficial.
Sursa metalelor
Sursa elementelor metalice rămâne în continuare o problemă de actualitate. În prezent există o serie de argumente care susţin rolul magmelor în aportul de elemente metalice din adâncime (magme productive specializate, de exemplu Cu), dar în acelaşi timp există şi alte argumente care indică „extragerea" metalelor de către magme sau fluidele hidrotermale din crustă (de exemplu Pb). Putem vorbi în acest caz de o sursă complexă sau surse multiple, profundă şi crustală a componenţilor metalici.
Zonalitatea
Zonalitatea metaliferă este o caracteristică majoră în abordarea studiului zăcămintelor metalifere. Se pot departaja mai multe tipuri de zonalităţi:
- zonalitate regională: un exemplu semnificativ de zonalitate regională este oferit de regiunea andină (America de Sud) unde se remarcă următoarea zonalitate de la vest spre est (de la ocean spre continent): Fe – Cu – Pb – Zn – Sn;
- zonalitate periplutonică: exemplul clasic de zonalitatea periplutonică este cel al intruziunii granitice din Peninsula Cornwall (Marea Britanie) în care există mai multe etaje mineralizate (hipo-, endo-, epi-, acro- şi criptoplutonic/batolitic) cu următoarea succesiune: Sn – Cu – Pb – Zn – Fe;
- zonalitatea localizată se regăseşte la scara zăcământului şi poate fi exemplificată de numeroase zăcăminte epitermale din România, cazul cel mai cunoscut fiind Baia Sprie (Munţii Gutâi). Astfel, în partea profundă a zăcământului predomină Cu, în partea mediană există o concentrare deosebită a polimetalelor (Pb-Zn), pentru ca spre suprafaţă zăcământul să fie bogat în metale preţioase (Au-Ag). Această distribuţie zonală verticală este controlată de zonalitatea termică a fluidelor mineralizante.
Alteraţiile
Alteraţiile sau neoformaţiunile metasomatice care însoţesc mineralizaţiile rezultă în urma circulaţiei soluţiilor mineralizante, respectiv migrării diferitelor elemente în soluţie la temperaturi ridicate în roci, care se transformă într-o manieră selectivă (alteraţii hipogene). Acest proces are loc cu aport de substanţă, conducând la apariţia unor zone distincte, cu extindere spaţială mult mai mare decât mineralizaţia propriu zisă. Alteraţiile au rol deosebit în punerea în evidenţă a corpurilor de minereu întrucât diferite tipuri de mineralizaţii sunt asociate spaţial cu anumite tipuri de alteraţii.
Alteraţiile în mediu carbonatic sunt cunoscute sub numele de skarne, respectiv skarne calcice în calcare şi skarne magneziene în dolomite. În roci aluminosilicatate alteraţiile sunt reprezentate prin zonele argilice, filice, potasice şi propilitice.
Alteraţia argilică se caracterizează prin formarea de minerale argiloase (illit, caolinit, montmorillonit, halloysit) însoţite în unele cazuri (alteraţie argilică avansată) de alunit, dickit, pirofilit, cuarţ, sericit, turmalin, diaspor sau chiar andaluzit.
Alteraţia filică conţine neoformaţiuni de cuarţ, sericit, clorit, uneori rutil, apatit, anhidrit. Alteraţia silicică sau silicifierea poate fi considerată un termen extrem al alteraţiei filice. Silicifierea se manifestă printr-un aport substanţial de silice (cuarţ).
Alteraţia potasică este marcată de prezenţa feldspatului potasic (adular) şi a biotitului.
Zona propilitică are poziţie periferică în raport cu zonele precedente şi constă în apariţia albitului, calcitului şi epidotului. Spilitizarea este un caz particular al propilitizării, reflectat de introducerea sodiului în bazalte.
Controlul mineralizaţiilor
Formarea şi localizarea acumulărilor metalifere sunt controlate atât de sursa generatoare cât şi de rocile gazdă. Din prisma rocilor gazdă (receptoare) se poate vorbi de un control tectonic, chimic şi litologic. Astfel, fracturile controlează numeroase zăcăminte filoniene, procesele de recristalizare şi/sau dizolvare controlează chimic zăcămintele prin creşterea porozităţii (de exemplu, acumulări Pb-Zn în roci carbonatice – brecii de dizolvare sau paleocarst dezmembrat), în timp ce permeabilitatea anizotropă a pachetului de roci controleză litologic circulaţia fluidelor şi implicit depunerea încărcăturii lor metalice (argile – ecrane).
Supergeneza
Supergeneza reuneşte totalitatea proceselor ce se desfăşoară la partea superioară a zăcămintelor hipogene în situaţia în care zăcămintele de minereuri sunt expuse condiţiilor fizico-chimice de suprafaţă. În cazul unor corpuri de minereu alcătuite majoritar din sulfuri apar două zone de neoformaţiuni exogene: zona de oxidaţie şi zona de cimentaţie.
Zona de oxidaţie se extinde de la suprafaţă până la nivelul pânzei de apă freatică şi este definită prin apariţia sulfaţilor ce se formează prin alterarea piritei, determinând creşterea acidităţii apelor de infiltraţie şi implicit dizolvarea altor sulfuri. În stadiu avansat se ajunge la concentrarea predominantă a oxizilor şi hidroxizilor de cupru şi fier (azurit, cuprit, limonit, tenorit, malachit) care dau naştere la aşa numitele „pălării de fier". Minereurile fără sulfuri sunt stabile în zona de oxidaţie, astfel încât aurul, cassiteritul, cromitul, grafitul, rutilul, diamantul pot forma zăcăminte reziduale.
Zona de cimentaţie sau de îmbogăţire secundară este localizată sub nivelul pânzei de apă freatică. Depunerea sulfurilor secundare (calcozin, covelin) sau chiar a cuprului nativ, ceea ce denotă o îmbogăţire substanţială în cupru, se realizează la contactul între soluţiile ce rezultă din zona de oxidaţie şi apele freatice. Spre profunzime, pe măsură ce apele de infiltraţie se neutralizează, se face trecerea gradată de la zona de cimentaţie la zona primară, neafectată a corpului de minereu de sulfuri.
Modelarea zăcămintelor
Importanţa genezei zăcămintelor a fost remarcată pentru prima dată de către Pošepny într-o conferintă susţinută în 1883 la Chicago. Ulterior Lindgren, considerat cea mai importantă personalitate geologică de la începutul secolului XX clasifică zăcămintele din punct de vedere a genezei (1913). Această clasificare rămâne în continuare de referinţă deoarece şi în prezent, clasificarea genetică a zăcămintelor are ca structură clasificarea propusă de Lindgren.
În ultimul timp (după 1985) se consideră că finalitatea studiului unui zăcământ constă în elaborarea unui model de evoluţie a zăcământului. Acest model trebuie să răspundă în mod satisfăcător situaţiei din teren şi mai mult, prin intermediul său să se poată aborda cu succes prospectarea, explorarea şi identificarea unor noi corpuri de minereu.
Modelarea zăcămintelor a fost utilizată în mod curent de către U.S. Geological Survey care a publicat în 1986 o primă sinteză de modele de zăcământ. Modelarea porneşte de la precizarea proprietăţilor mediului geologic: rocile asociate (generatoare şi gazdă), mineralogia, structura şi textura minereurilor, neoformaţiunile metasomatice (alteraţiile), controlul structural al mineralizaţiilor, amprenta geochimică, vârsta, etc. Această operaţiune a fost posibilă prin cumularea informaţiilor pentru mii de zăcăminte din toate ariile geografice ceea ce a permis conturarea mai multor tipuri de zăcăminte sau modele.
ZĂCĂMINTE ASOCIATE ROCILOR ULTRAMAFICE ŞI MAFICE
Aceste zăcăminte sunt denumite şi zăcăminte lichid magmatice sau ortomagmatice.
1. Consideraţii generale
Procesele de diferenţiere lichid-magmatică conduc la apariţia unor asociaţii petrogenetice mafice şi ultramafice, uneori alcaline şi de carbonatite însoţite de concentraţiuni metalifere, rezultate prin două mecanisme: licuaţie sau imiscibilitate şi cristalizare fracţionată.
În cazul licuaţiei sulfurile se separă sub forma unei emulsii şi tind să se depună datorită greutăţii specifice mari spre partea inferioară a intruziunii. Cristalizarea prin cristalizare fracţionată produce o separare succesivă de cristale, cu acumularea gravitaţională a mineralelor mafice şi a feldspaţilor bazici spre suprafaţa sistemului magmatic. O evoluţie similară se constată şi în cazul unor minerale accesorii cum sunt magnetitul, cromitul, ilmenitul care pot forma astfel zăcăminte. Se constată frecvent o asociere selectivă a mineralelor metalice cu rocile silicatate, de exemplu cromitele cu dunitele, titanomagnetitul cu piroxenitele, apatitul cu rocile alcaline. Modul de dispunere în spaţiu al acumulărilor metalifere este controlat, în mare parte de gradul de răcire al magmei. În cazul în care răcirea se face lent mineralele metalice se concentrează gravitaţional spre partea inferioară a intruziunii, unde formează diseminari sau corpuri compacte. Dacă răcirea se realizează brusc, la adâncimi mici, se formează diseminări de minerale metalice în masa silicaţilor, în special în părţile apicale. La o răcire normală mineralele metalice se pot segrega filonian în părţile centrale şi de profunzime a masivului, uneori remarcându-se şi acumulări heteromagmatice, extrase din intruziunea generatoare şi injectate în afara acesteia. Când diferenţierea are loc la adâncimi mari se remarcă prezenţa unor zăcăminte stratificate, însoţite, când procesul a fost foarte lent şi de filoane metalifere epigenetice.
Dintre zăcămintele de licuaţie putem menţiona pe cele de Cu-Ni în norite, de exemplu ocurenţele de la Norilsk (Siberia, Rusia), Sudburry (Canada), Stillwater (SUA), Bushveld (Republica Africa de Sud).
Zăcămintele rezultatele prin cristalizare fracţionată sunt de două tipuri: protomagmatice şi tardimagmatice.
Zăcămintele protomagmatice sunt reprezentate prin şliere şi diseminări de cromit în peridotite şi titano-magnetit în gabbrouri, diamante în coşuri de kimberlite (peridotite), structuri caracteristice zonelor cratonice din Africa, Siberia, nordul continentului american.
Zăcămintele tardimagmatice, reprezentate prin „zăcăminte stratiforme" asociate zonelor tectonice stabile sau prin zăcăminte de tip alpin care se găsesc în domenii mobile, aflate în primele faze de evoluţie. Exemple de astfel de ocurenţe: acumulări de titanomagnetit în dunite (M. Ural), de cromit şi platină în dunite – peridotite (M. Ural, Rusia, Iugoslavia, Albania, Grecia). Alte structuri similare sunt acumulările de regulă circulare de roci ultrabazice/alcaline şi/sau carbonatite conţin concentraţii de apatit – magnetit (Kiruna, Suedia), apatit + nefelin şi pământuri rare (Hibbin, Cola, Rusia), uraniu – cupru (Palabora, Africa de Sud), pământuri rare (Alno, Suedia)
S-au elaborat două modele metalogenetice generale de apariţie a zăcămintelor lichid-magmatice în funcţie de domeniile majore de apariţie, respectiv:
A) Modelul zăcămintelor asociate masivelor mafice-ultramafice din complexele stratificate specifice zonelor stabile-anorogene
B) Modelul zăcămintelor asociate zonelor mobile (orogenice) respectiv asociat ofiolitelor (fragmente de crustă oceanică de compoziţie tholeiitică).
2. Tipuri de zăcăminte (modele)
Zăcăminte ortomagmatice asociate rocilor ultramafice şi mafice
I – în zone stabile: - 1. Ni-Cu Stillwater
- 2. Cr tip Bushveld
- 3. Pt tip Merensky reef
- 4. Fe-Ti-V tip Bushveld
II – în zone mobile: - 1. Cu-Ni-Pt tip Duluth sau Norilsk
- 2. Komatiite Ni-Cu sau tip Kambalda (Ni-Cu în dunite)
- 3. Ti în anortozite
- 4. Cr podiform
- 5. Co-Ni tip Limassol Forest
- 6. Pt tip Alaska
La aceste tipuri de zăcăminte se adaugă zăcămintele asociate ortocarbonatitelor şi masivelor ultrabazice alcaline cu acumulări de apatit, magnetit, TR, uraniu, cupru şi diamant.
I. Zone stabile
1. Zăcăminte Ni-Cu tip Stillwater: termen sinonim - zăcăminte stratiforme de Ni-Cu asociate rocilor ultramafice şi mafice.
Zăcămintele apar asociate genetic şi spaţial complexelor intrusive interstratificate reprezentate petrografic prin norite, gabbrouri, dunite, harzburgite, peridotite, piroxenite, anortozite puse în loc în complexe granito-gneisice sau vulcano-sedimentare din scuturi precambriene. Corpurile de minereu pot fi masive sau diseminate şi nu sunt însoţite de alteraţii.
Mineralogia: pirotin, calcopirit, pentlandit, sulfuri de Co-Ni şi subprodus metale din grupa Pt.
Astfel de zăcăminte apar frecvent asociate cu zăcăminte de Cr (tip Bushveld), Pt tip Merensky reef, Fe-Ti-V (Bushveld) şi zăcăminte tip placers cu Pt.
- Zăcământul de referinţă: Stillwater (SUA).
2. Zăcăminte de cromit tip Bushveld
Zăcăminte de cromit stratificat ce apar în partea inferioară a unor complexe intrusive stratificate de compoziţie bazică şi ultrabazică. Zăcămintele apar sub formă de corpuri masive stratoide sau diseminate.
Compoziţia mineralogică: cromit ± ilmenit, magnetit, sporadic sulfuri tip pirotin, pentlandit, calcopirit şi cu elemente platinice. Alterarea supergenă conduce la acumularea (concentrarea) fragmentelor de cromit în aluviuni sau sol, respectiv formarea zăcămintelor de tip placers.
Exemple: Complexul Bushveld (Africa de Sud)
Great Dyke (Africa de Sud)
Stillwater (SUA)
3. Zăcăminte de Pt (elemente platinice) tip Merensky reef
Zăcămintele de acest tip apar sub forma unor diseminări de sulfuri de şi cu Pt în roci bogate în olivin din cadrul zonei gabbrou – anortozitice a complexelor ultramafice-mafice interstratificate. Pe lângă sulfurile cu Pt şi aliajele metalelor platinoide, în compoziţia mineralogică a mineralizaţiilor participă pirotin, calcopirit, pentlandit ± cromit, grafit. Apariţia sulfurilor de Pt este controlată de momentul de cristalizare a olivinei după acumularea masivă a plagioclazilor şi piroxenilor. Acest moment poate fi corelat cu un nou "puls" magmatic.
Exemple: Complexul Bushveld, Complexul Stillwater.
4. Zăcăminte Fe-Ti -V de tip Bushveld
Zăcăminte reprezentate prin corpuri stratoide, şliere sau diseminări de magnetit titano-vanadifer în partea superioară a intruziunilor mafice-ultramafice interstratificate. Controlul mineralizaţiilor este marcat de secvenţele superioare ale intruziunilor care pot fi intersectate de coloane sau pseudofiloane ilmenitice. Compoziţional remarcăm prezenţa magnetitului vanadifer ± ilmenit rareori asociat cu sulfuri. În condiţii de supergeneză magnetitul se concentrează ducând la apariţia placersurilor.
II. Zone mobile
1. Zăcăminte Cu-Ni-Pt tip Duluth sau Norilsk
Duluth (SUA)
Ocurenţe de corpuri masive sau diseminări de sulfuri asociate porţiunilor bazale ale intruziunilor interstratificate din zonele de rift. Se asociază cu peridotite, harzburgite, piroxenite, norite, anortozite care au relaţii spaţiale de vecinătate cu şisturi (argile) piritoase, anhidrit sau altă sursă posibilă de S care a contaminat magma. Menţionăm prezenţa următoarelor minerale metalice: pirotin, pentlandit, calcopirit, cubanit ± minerale cu elemente platinoidice şi grafit.
Norilsk (Rusia)
Spre deosebire de acumulările Cu-Ni-Pt tip Duluth, cele de tip Norilsk prezintă afinităţi faţă de intruziunile mafice-ultramafice de dimensiuni mici, puse în loc în apropiere de suprafaţă, dar sunt de asemenea condiţionate de existenţa unei surse externe de S capabilă să contamineze magma generatoare a zăcămintelor. Sunt asociate curgerilor de bazalte, gabbrourilor, noritelor, doleritelor, brecilor intrusive şi vulcanice; în vecinătate sunt prezente evaporite sau alte roci posibile surse de S.
Mineralogia: pirotin, pentlandit, calcopirit, cubanit, millerit, valeriit, pirit, bornit, gersdorfit, minerale Pt, arseniuri, minerale cu Sb. Mineralele metalice apar sub formă de lentile, corpuri stratoide masive şi/sau semimasive, diseminări.
2. Zăcăminte Komatiitice[1] Ni-Cu şi tip Kambalda
Zăcămintele sunt reprezentate prin corpuri de minereu lenticulare, tabulare, columnare sau neregulate. Aceste zăcăminte cu compoziţie mineralogică dominată de sulfuri Ni-Cu sunt asociate genetic şi spaţial cu roci extruzive komatiitice. Mai apar roci de tipul dunitelor, piroxenitelor, peridotitelor, bazaltelor komatiitice.
Elementul indicator al mineralizaţiilor îl reprezintă olivina lamelară sau piroxenul scheletiform, în general cu tendinţă de orientare paralelă, zăcămintele fiind cantonate în curgeri de lave cu aspecte tip pseudo pillow lave. Sunt asociate centurilor de şisturi verzi şi au în principiu vârsta arhaică sau proterozoică.
Mineralogia: pirit, pirotin, calcopirit, pentlandit, cu sub produs Pt.
Conţinutul în sulfuri variază în limite largi din zona superioară în zona inferioară a zăcământului. Zona bazală e mai bogată, spre partea superioară se face trecerea gradată la diseminări.
Controlul mineralizaţiilor îl reprezintă curgerile de lave în care sunt abundente texturile tip spinifex şi în proximitatea zonelor de alimentare a curgerilor. Corpurile de minereu denotă o tectonică activă pe parcursul formării curgerilor de lavă şi a mineralizaţiei. Minereul se concentrează în special în neregularităţile existente la baza curgerilor de lave.
Supergeneza duce la formarea pălăriilor de Fe sau a lateritelor.
Diferenţa dintre zăcămintele Komatiitice şi cele de tip Kambalda constă în aceea că mineralizaţiile sunt localizate în roci echigranulare, de regulă dunite în cazul tipului Kambalda în timp ce zăcămintele komatiitice sunt localizate în curgeri de lavă.
Zăcăminte: Kambalda (Australia), Canada, Zimbabwe.
3. Zăcăminte de Ti în anortozite
Zăcăminte de ilmenit, uneori rutil în terenuri metamorfice granulitice, intruse de plutoni anortozitici sau ferodioritici. Vârsta este precambriană (900-1500 milioane ani). În funcţie de litologia rocilor gazdă există următoarele asociaţii de minerale metalice:
- ilmenit ± rutil – pentru anortozite;
- ilmenit ± apatit – pentru ferodiorite.
În cazul anortozitelor, mineralizaţiile apar sub formă de diseminări sau vinişoare în zonele marginale ale intruziunilor. În cazul ferodioritelor, mineralizaţiile se prezintă sub formă de şliere în partea bazală a intruziunilor respective care pot trece la filoane spre rocile gazdă (anortozitice)
Exemple: Munţii Laramie (SUA), Norvegia.
4. Zăcăminte de cromit podiform, termen sinonim-zăcăminte de cromit de tip Alpin.
Sunt reprezentate prin lentile, cuiburi, noduli de cromit în cadrul rocilor ultramafice din complexele ofiolitice. În mod curent rocile sunt serpentinizate. Sunt indicatoare ale unor zone de expansiune ulterior obduse sub formă de terenuri alipite unei cruste continentale (margine de placă).
Mineralogia zăcămintelor este relativ simplă: cromit ± ferocromit, aliaje de Ru-Os-Ir. Mineralizaţiile apar exclusiv la nivelul corpurilor dunitice şi a harzburgitelor tectonizate. Zăcămintele sunt foarte rezistente în condiţii de supergeneză.
Ex: SUA – California, Cuba, Noua Caledonie, Centura ofiolitică alpină: Yugoslavia, Cipru, Turcia, Iran, Oman.
5. Zăcăminte Co-Ni tip Limmasol Forest
Mineralizaţiile de acest tip apar sub formă de pseudofiloane neregulate, noduli-cuiburi, lentile asociate dunitelor şi peridotitelor serpentinizate din complexele ofiolitice.
Mineralogia: pirit, pirotin, ± pentlandit, calcopirit, valeriit, loellingit, nichelin, skutterudit, gersdorfit, cobaltin, magnetit, cromit.
Controlul mineralizaţiilor îl reperezintă asocierea strânsă cu roci ultramafice serpentinizate.
Exemplu: Limmasol Forest (Cipru), Bou Azzer (Maroc).
6. Zăcăminte Pt tip Alaska
Zăcăminte care apar în contextul rocilor ultramafice la felsice cu dispunere zonală concentrică în care se concentrează selectiv cromit, Pt, magnetit titano-vanadifer. Roci variate, de la dunite, piroxenite, gabbrouri la tonalite şi diorite
Se individualizează două tipuri de asociaţii minerale:
- cromit + diverse aliaje Pt (Pt-Fe, Os-Ir, Pt-Ir) ± pentlandit, pirotin, Au;
- magnetit titano-vanadifer + aliaje Pt ± minerale de Cu: calcopirit, bornit.
În condiţii de supergeneză se produc placersuri de cromit, magnetit şi laterite nichelifere.
Zacăminte ortomagmatice asociate ortocarbonatitelor
şi masivelor ultrabazice-alcaline
a) Zăcăminte de TR, apatit şi magnetit în ortocarbonatite
Acest tip de zăcământ reprezintă o asociaţie complexă de apatit-magnetit şi minerale TR care apar în complexe cu zonalitate concentrică, cu un nucleu carbonatic sau de brecii sienitice, înconjurate de dyke-uri inelare. În cazul zăcămintelor asociate ortocarbonatitelor se remarcă următoarele tendinţe petrometalogenetice:
- afinitatea zăcămintelor de apatit-magnetit pentru carbonatitele calcitice (sowite);
- afinitatea zăcămintelor TR pentru carbonatitele ankeritice.
Astfel de zăcăminte apar în scuturile continentale şi sunt asociate spaţial cu structurile de rift intracontinental (riftul Est African).
Mineralogia:
- zăcăminte apatit – magnetit: apatit, magnetit, piroclor, ± columbit, perovskit;
- zăcăminte TR: – barit, stronţianit, siderit, rodocrozit, ankerit, minerale TR.
Pe lângă aceste minerale definitorii participă minerale comune cum sunt: calcit, dolomit, fluorin, pirotin, ilmenit, molibdenit, calcopirit, pirit, sfalerit, galenă, hematit, minerale de Ti, mice (flogopit).
Alteraţia caracteristică este fenitizarea, respectiv o alteraţie alcalină pervasivă a rocilor cuarţo-feldspatice, cu formarea de feldspaţi alcalini, aegirin, hornblende alcaline, titanit; subordonat poate apare şi cloritizarea.
Exemple: Suedia, Finlanda, Norvegia (Fen, Sowe), Palabora (Africa de Sud).
b) Zăcăminte kimberlitice diamantifere
Acumulări de diamant în diaterme, respectiv structuri de brecii rezultate în urma unor erupţii freatomagmatice care s-au produs în zone stabile de craton. Vârsta zăcămintelor kimberlitice diamantifere este foarte frecvent proterozoică.
Forma tipică de zăcământ a kimberlitelor diamantifere este cea de coloane de brecii mineralizate, cu înălţimi considerabile, de ordinul kilometrilor şi distribuţia haotică a diamantelor.
Exemple: Africa, Australia de Vest, SUA (Wayoming), Rusia (Siberia), Brazilia.
Postări
